Drama prin care trece un fost mare sportiv! A ajuns să doarmă pe străzi, este paralizat și are probleme cu alcoolul: „Am fost colegi de sală!”

Drama prin care trece un fost mare sportiv! A ajuns să doarmă pe străzi, este paralizat și are probleme cu alcoolul: „Am fost colegi de sală!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Valentin Eftimie, un fost mare sportiv, trece printr-o adevărată dramă.

Fostul luptător din Târgoviște a ajuns pe străzi, iar povestea tristă a fost descoperită de Ilie Durlă.

Fost coleg cu Eftimie, Durlă l-a găsit pe Valentin pe străzi: bărbatul n-a stat pe gânduri, iar fostul luptător a ajuns în cele din urmă la spital.

Drama fostului mare sportiv Valentin Eftime: „A fost abandonat de familie și are mari probleme cu alcoolul!”

Ilie Durlă îl știe bine pe Valentin Eftimie, astfel că a avut parte de un adevărat șoc, atunci când și-a văzut fostul coleg în ce hal a ajuns.

În cele din urmă, cu ajutorul Poliției, Eftimie a ajuns la spital, iar concluzia este una tristă: „nimeni nu mai are timp pentru nimeni”.

„Dragi prieteni, în seara aceasta am trăit un episod foarte trist din viața mea. Băiatul din imagine, căzut, bătut, plouat, paralizat pe partea stângă este un fost sportiv de performanță. Am fost colegi de sală. De câțiva ani se luptă cu teribilul dușman “Alcoolul”! În seara aceasta cu ajutorul domnilor de la Poliția Locală Târgoviște și cu bunăvoința echipajului de la Salvare am reușit să-l transportăm la spital.

Mai departe nu știu ce urmează, este paralizat și de familie abandonat și, ce este și mai grav, are mari probleme cu alcoolul! În astfel de situație ce putem face? Trăim momente grele în care nimeni nu mai are timp pentru nimeni”, a scris Ilie Durlă, pe Facebook.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă femeie celebră
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă…
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Rămâi fără certificat de înmatriculare. Toți șoferii sunt verificați. Nu scapă nimeni
Rămâi fără certificat de înmatriculare. Toți șoferii sunt verificați. Nu scapă nimeni
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×